
O zi de curățenie pe an este insuficientă, ar trebui făcut des (deși ar fi mult mai bine să nu le lași în urma ta), dar mai bine mai puțin decît deloc.
Orădenii care doresc să participe la această activitate sînt așteptați vineri dimineață la ora 09 în parcarea Lotus Center (strada Nufărului nr. 30) de unde pot ridica saci și mănuși. Deșeurile colectate vor fi ridicate de pe următoarele amplasamente:
- malurile pîrîului Peța de la Pod Calea Aradului, podul Iancu de Hunedoara / strada Ogorului, malurile rîului Crișul Repede (pod Densușeanu - Pod Ferdinand), malul drept al Crișului Repede între Pod Ferdinand - Pod Dacia Continental și între Pod CFR baza sportivă Dinamo - Pod Mareșal Constantin Prezan -Silvaș;
- malul stîng al Crișului Repede, între Podul Intelectualilor și fostul depozit Peco din Dragoș Vodă.
Primăria Oradea va asigura sacii menajeri prin operatorul SC RER Vest SA, precum și transportul deșeurilor din punctele de colectare stabilite.
Ne vedem la cules.