Jurnalele şi afacerile: dacă nu ai blog nu exişti

Nu vreau sã abordez subiectul jurnalului (blog-ului, dacã ar fi sã folosesc un termen la modã) ca o afacere, deşi sînt destul care şi-au fãcut un jurnal şi cîştigã (mai mult sau mai puţin) bine de pe urma lui. În România sînt destul de puţini, dar numãrul lor creşte vertiginos pe mãsurã ce te îndepãrtezi de ţarã (virtual, pe reţea, sau în lumea senzorialã).

Subiectul acestui articol (sau opinii, sau note, spuneţi-i cum vreţi) este altul: modul în care jurnalele completeazã o afacere. O vorbã încã la modã spune cã "dacã nu eşti pe internet nu exişti". Nu îi dau în întregime dreptate, încã mai existã pe la noi destule firme mici care nu au tangenţã cu reţeaua mondialã şi nici nu-şi propun aşa ceva, dar internetul este o reţea foarte utilã în momentul în care vrei sã ieţi din cartierul/satul în care îţi desfãşori activitatea şi vrei ca lumea sã audã de tine. Cît mai multã lume, cît mai departe şi, dacã se poate, cît mai mult numai de bine. Gura tîrgului, adicã metoda anticã de popularizare, folositã pînã dincolo de epuizare, rãmîne la fel de eficientã ca întotdeauna şi s-a extins deja şi pe reţea: forumurile, pe vremuri, reţelele de socializare mai recent, sînt pline de bîrfe şi de zvonuri mai mult sau mai puţin veridice.

Un alt aspect al activitãţii pe reţea, unul care practic a explodat în ultimii ani, este cel al jurnalelor. De aceea vreau sã extind un pic vorba asta la modã şi sã spun cã "dacã nu ai blog nu exişti", va rãmîne de vãzut în ce mãsurã este valabilã. Acum este banal chiar sã faci unul folosind oricare dintre sistemele de "blogging" existente (wordpress, blogspot, yahoo, ablog, etc) sã îţi faci un cont acolo şi sã începi sã scrii, e vorba doar de cîteva minute. Configurarea unui jurnal (pentru cã deseori nu este suficient doar sã-l faci şi atît - modul de organizare a informaţiilor ajutã foarte mult la partea de optimizare pentru motoarele de cãutare) şi conţinutul lui (adicã ce pui acolo şi modul în care scrii) sînt altã mîncare de peşte, şi deseori se dovedeşte a fi mult mai dificil decît la prima vedere. Nu te va citi nimeni dacã scrii numai abureli şi, mai rãu, faci o mulţime de greşeli ca ultimul agramat în textele tale.

Dar, dincolo de necesitatea unui standard al calitãţii, jurnalele au ajuns sã "muşte" o bucatã bunã din halca de activitate a ziarelor (atît în lumea virtualã cît şi cea senzorialã) şi nu doar din perspectiva în care mulţi jurnalişti au preferat sã îşi facã propriul blog. Mulţi cititori au ajuns sã citeascã jurnalele de profil (social, politic, tehnologie, calculatoare, medicinã, etc) în detrimentul ziarelor care doar preiau informaţii din mai multe pãrţi, le combinã în cîteva pagini, şi le "expediazã" mai departe în formatul specific. Mai mult: toate ziarele mari sînt supuse unor constrîngeri din punct de vedere economice, ele TREBUIE sã vîndã publicitate în paginile lor, şi politice... nu este deloc o noutate cã politicul cautã sã acapareze mijloacele de informare în masã pentru a-şi face un public fidel. Pentru cei care întreţin un jurnal aceste constrîngeri sînt mult mai lejere: sînt constrînşi doar de existenţa (sau nu) a publicitãţii pe paginile lor şi a temei jurnalelor lor... Este foarte important sã ai o temã anume (sau mai multe) pentru jurnal şi sã te ţii de ea (ele), dacã o faci bine vei atrage mai mulţi vizitatori şi, indirect, mai mulţi bani de pe urma publicitãţii.

Revenind la tema articolului, orice afacere serioasã are o paginã pe reţea: fie este o paginã de prezentare, fie cã este un magazin virtual, fie cã este o pagina dedicatã unei anumite activitãţi online. Dar cea mai mare parte a acestor pagini web sînt impersonale sau foarte impersonale, nu oferã decît strictul esenţial şi atît. De multe ori este suficient, iar firmele respective au succes cu pagina respectivã. Dar tendinţa modernã este de a cãuta informaţii cît mai multe despre o firmã cu care intri în contact sau despre care vrei sã afli cît de serioasã este. În general orice firmã care are o activitate oarecare lasã urme şi pe reţea, prin opiniile pe care le au alţii despre ei sau pur şi simplu prin informaţiile publice care o au ca subiect (cifra de afaceri, proprietari, formã de activitate, adresã, etc - toate sînt informaţii publice, doar sã ştii unde sã cauţi).

Din punctul meu de vedere adãugarea unui strop de personalitate, de activitate umanã şi de istorie nevãzute a firmei prin intermediul unui jurnal nu poate decît sã ajute afacerii. Descrierea activitãţii prin intermediul unor articole (nu neaparat dese, dar este esenţial sã fie periodice) ajutã pentru aducerea de vizitatori şi potenţiali clienţi. Descrierea unor probleme de care s-au lovit angajaţii (fie profesionale, fie în relaţii cu statul sau cu alte firme, fie probleme birocratice) îi va face pe oameni sã înveţe din acele experienţe şi sã aducã un surplus de imagine bunã afacerii. Ca sã nu mai vorbesc de optimizarea pentru motoarele de cãutare, un jurnal poate face miracole unor afaceri care nu prea au fost promovate ori s-au folosit metode ineficiente (ca sã nu spun proaste) de promovare.

Unul dintre punctele forte care a ajutat la rãspîndirea jurnalelor pe reţea este gratuitatea creãrii unui cont, indiferent de sistemul de "blogging" folosit, şi faptul cã wordpress-ul, de exemplu, a realizat un sistem gratuit, uşor de de exportat pe propriul domeniu şi de întreţinut din punctul de vedere al modului de funcţionare (nu sînt în întregime obiectiv pentru cã sînt de meserie programator şi activez de ceva vreme pe reţea, este uşor din punctul meu de vedere dar pentru un începãtor aşa ceva se poate dovedi foarte greu). Un asemenea jurnal este uşor de adãugat ca parte a paginii unei afaceri, iar întreţinerea lui din punctul de vedere al conţinutului (articolele, textele, imaginile, filmuleţele adãugate) este foarte facil şi o poate face oricine.

realizăm site-uriRealizăm site-uri de prezentare a activitățile tale și aplicații pentru internet care te ajută să-ți organizezi activitatea într-un mod cît mai eficientă și fără pierderi (în bani, timp și energie), oriunde te-ai afla. Ai nevoie de un magazin online sau o unealtă pe care să o ai la dispoziție mereu? Se poate rezolva cu condiția să rezervi un domeniu de internet și spațiu pe server, de aplicația ne ocupăm.

În completarea site-ului sau a aplicației web îți putem pune la dispoziție o aplicație pentru telefonul mobil sau o tabletă cu care să fii mereu informat despre ceea ce se întîmplă cu produsul oferit deja.

Consulting bussiness online / it Oferim consultanță pe marginea sistemelor informatice pe care le ai la dispoziție și îți oferim soluții pentru eficientizarea și dezvoltarea lor în continuare, îți analizăm activitatea companiei și / sau organizației și îți oferim soluții pentru proiectele pe care dorești să le pui în aplicare.

Dacă nu ai la dispoziție un site, un magazin online, o aplicație web sau pentru mobil (Android) dar vrei să-ți dezvolți așa ceva pentru tine sau pentru compania ta îți oferim consultația inițială, cea care este necesară înainte de a începe orice activitate pe marginea unui asemenea proiect.

developing appsDezvoltăm aplicații web și pentru dispozitive mobile (Android) pentru companii și organizații diverse, adaptate cerințelor și necesităților clienților. Prin intermediul lor angajații și colaboratorii pot lucra mai eficient și cu mai puține cheltuieli pentru companie: aplicațiile web pot fi accesate și prin navigatoarele de pe telefonul mobil și tabletă dar folosirea unei aplicații pentru mobil complementară poate face eficiența să crească (se pot scoate în evidență comunicarea dintre oameni sau alte lucruri mai puțin importante pe PC).

Oferim suport pentru aplicațiile folosite în mod curent și le dezvoltăm în continuare folosind tehnologii moderne.

search engine optimisation seoPartea de optimizare pentru motoarele de căutare este foarte importantă cînd vine vorba de site-uri - ele trebuie să îndeplinească anumite criterii pentru a apare cît mai des printre rezultatele căutărilor pe Google și Bing. SEO (search engine optimization) începe încă de la realizarea site-ului, magazinului sau platformei tale pentru că optimizarea asta implică o structură specifică a paginilor, implică ușurință în navigare a vizitatorilor (clienților tăi) și implică rapidate la încărcare. Site-urile predate de noi sînt deja optimizate, dar dacă ai deja o soluție implementată de altcineva îți analizăm website-ul și îți oferim consultanță - îți vom spune opțiunile pe care le ai la dispoziție pentru a crește vizibilitatea și traficul organic.

Distribuie acest URL pe media socială

"Cu capãtul arcurilor, trecînd,
rãzboinicii
mîngîie roua..."

Yosa Buson (1715-1783)

facebook sharing button
twitter sharing button
messenger sharing button
reddit sharing button
wordpress sharing button
whatsapp sharing button
tumblr sharing button
pinterest sharing button
blogger sharing button