Războiul pentru aurul de la Roşia Montana a fost redeschis. O reclamă agresivă ce vorbeşte de un cîştig de 4 miliarde de dolari a fost difuzată continuu la televiziuni ca parte a campaniei derulate în ultimele săptămîni de Gabriel Resources. Indivizii ăştia au încercat în ultimii ani să exploateze aurul în zonă, dar au fost blocaţi în instanţă, au pierdut procesele.
Cele şapte procese pierdute au următoarele sentinţe definitive:
2. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia 4607/2008, anulează Certificatul de descărcare de sarcină arheologică pentru Masivul Carnic. Prin aceasta, nucleul proiectului minier, unde se găseşte cea mai mare concentratie de aur, este protejat de lege, exploatarea fără acest certificat neputînd începe. Compania încearcă ă obţină unul nou, pentru acelasi perimetru, deci ilegal, de la Ministerul Culturii.
4. Curtea de Apel Alba anulează contractul de colaborare dintre primăria Roşia Montana şi compania RMGC, privind construirea amplasamentului de strămutare Piatra Albă - Noua Roşie Montana.
6. Curtea de Apel Cluj decide, prin sentinta definitivă, anularea celui de-al doilea certificat de urbanism emis de Consiliul judeţean Alba.
Economista belgiană Francoise Heidebroek susţine: „Dacă se vor exploata 10 milioane de uncii de aur, cum scrie negru pe alb in proiectul companiei, înseamnă că zăcămîntul valorează peste 9 miliarde de dolari (luînd în calcul preţul actual, de peste 900 de dolari uncia). Ținînd seama că valoarea redevenţei cuvenite statului este de 2% rezultă că, în cel mai fericit caz, pe durata a 17 ani de viaţă a exploatării, Romania s-ar alege din tot aurul Roşiei Montane cu un mizilic de 500 de milioane de dolari (cu tot cu taxe şi impozite!), adică exact 10 kilometri de autostradă Bechtel! Cu alte cuvinte, ca să dea statului 4 miliarde, cît spun în reclamă, ar trebui ca redevenţa să fie de 50%! În sprijinul demonstraţiei noastre vin şi alte cifre: cu o investiţie anunţată de un miliard de dolari în utilaje şi tehnologie, şi cu un cost de producţie de 4 miliarde USD (conform site-ului oficial al companiei), RMGC ar rămîne, după ce îşi plăteşte creditele la bănci, cu 4 miliarde în mînă. Cum va putea să dea Romaniei cele 4 miliarde? Poate 4 miliarde de iluzii! Şi să nu uităm de costurile de refacere a mediului, de peste 2 miliarde de dolari, care, potrivit fostului ministru Sulfina Barbu, vor fi plătite de contribuabilul român. În aceste condiţii, reclama lor este o minciună grosolană, şi ar fi cazul ca CNA să se autosesizeze, conform legilor in vigoare, privind publicitatea în România".
Vă propunem să găsim soluţii pentru a-i face pe cei de la Gabriel Resources să înţeleagă că NU au ce căuta la Roşia Montana. Vă aşteptăm comentariile aici şi mesajele prin formularul de contact.