Un nou mesaj nesolicitat de top spam circulă de cîteva zile prin internetul românesc. Și, ca de obicei, majoritatea l-au preluat fără să îl citească cu atenţie, sau fără să-l proceseze în vreun fel. Li s-a părut o idee bună şi cam atît. Iar confuzia iniţială între tipurile de ulei existente s-a răspîndit...
Trimis de Ministerul Mediului: Stiti unde se arunca uleiul din tigaie dupa o friptura facuta acasa? Chiar daca nu facem foarte des friptura, cand o facem, aruncam uleiul folosit in chiuveta, nu-i asa? Aceasta e una dintre cele mai mari greseli pe care le putem face. De ce o facem? Pur si simplu pentru ca nu e nimeni care sa ne explice cum se face corect. Cel mai bun lucru pe care il putem face este sa asteptam sa se raceasca si sa il punem in sticle de plastic, sau de sticla, sa punem dopuri la sticle si sa le aruncam la gunoi.
UN LITRU DE ULEI FACE APROXIMATIV UN MILION DE LITRI DE APA SA DEVINA NON POTABILA, CANTITATE SUFICIENTA PENTRU O PERSOANA PENTRU 14 ANI. Daca tu alegi sa trimiti acest link prietenilor tai, mediul iti va fi recunoscator…”
De cînd au început românii să foloseasca ulei mineral la gătit? O fi devenit noul secret al unei vieti sănătoase? Noi încă folosim uleiurile de gătit extrase din plante (porumb, floarea soarelui, măsline) care, în mod normal, nu se amestecă cu apa, fiind insolubile. Uleiurile obținute din plante rămîn de obicei deasupra, fiind mai uşoare ca apa.
Uleiurile minerale, folosite la motoare, rulmenţi, etc pentru a micşora frecarea şi implicit uzura motorul/aparatului sînt produse petroliere şi, prin definiţie, poluează. E cu totul altă poveste.